Bună dragii mei prieteni !! Vreau să vă povestesc puțin cum a început totul.
Acum trei ani de zile am devenit mămică, o responsabilitate care a venit pe primul loc din prima secundă în care mi-am ținut puiul în brațe. Pe parcurs ce prichindelul a crescut mi-am dat seama că uneori sunt copleșită de toate ce țin de rolul de mamă. Sunt sigură că nu sunt singura care a trecut prin astfel de stări. Dar totodată cred că este important să realizăm asta cât mai repede și să acționăm într-un fel sau altul.
La mine a fost destul de simplu să ies din acest vârtej care uneori nu îmi dădea pace. Îmi provoca chiar stări de anxietate. Mi-am adus aminte de faptul că îmi place foarte mult să meșteresc diverse lucruri. Fie că este vorba de croșetat, gătit, vopsit sau pictat, poate chiar recondiționat obiecte, activitatea diversă a fost salvarea mea.
Astfel mi-am luat câte puțin timp pentru mine. Am început să croșetez diverse lucrușoare de fiecare dată când cel mic dormea la prânz. În weekend de câte ori apuc puțin timp pentru mine mai caut câte ceva de gătit sau chiar de meșterit. Am început să răresc episoadele de anxietate și asta este mai mult decât perfect.
Atelierul de mămică a apărut deoarece simt nevoia să împărtășesc experiențele mele din această minunată călătorie. Fie că este vorba de creștere a unui copil, fie că este vorba de ceea ce ne place și nouă să facem. Astfel avem acest minunat Atelier Blog unde o să găsiți diverse informații. Articole care conțin informații despre diverse lucrușoare de croșetat sau de tricotat.
Sper din suflet să vă pot prezenta toate experiențele frumoase ce vor urma dar totodată să găsim soluții împreună în momente de impas.
Pupici din atelier !

